Comandantul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, locțiitorul comandantului și prorectorul pentru relații internaționale au participat, în perioada 27–30 mai 2025, la două evenimente internaționale majore desfășurate în Polonia:
European Union Military Academies Commandants’ Seminar – EUMACS 2025, organizat de Universitatea Tehnică Militară (WAT) și Universitatea Forțelor Aeriene din Polonia (LAW), în Varșovia și Dęblin. Seminarul a reunit conducători ai academiilor militare din Uniunea Europeană și a inclus dezbateri și sesiuni dedicate cooperării internaționale în domeniul educației militare.
European Air Force Academies Commandants’ Conference – EUAFA CC 2025, desfășurat pe 29 mai 2025 în Dęblin. Evenimentul a avut loc în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea „Școlii Vulturilor” și a președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene. Discuțiile s-au axat pe educația și formarea în domeniul forțelor aeriene, dar și pe oportunitățile de cooperare între instituții militare europene.
Participarea la aceste evenimente consolidează relațiile internaționale ale academiei și contribuie la alinierea programelor educaționale la cele mai înalte standarde europene.
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile de la Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"