ora






ro_flag     uk_flag
  • Pagina principala
  • Contact

CEREMONIA DEPUNERII JURĂMÂNTULUI MILITAR

124 studenţi din anul I au depus vineri, 22 octombrie, jurământul de credinţă faţă de ţară, în cadrul unei ceremonii militare, organizate pe platoul Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă".

Depunerea Jurământului militar reprezintă ceremonia prin care se consfinţește legământul de credinţă faţă de patrie și popor al tinerilor care au ales cariera militară. Este un moment emoţionant în care, sub faldurile drapelului, studenţii anului I trăiesc emoţia primirii în rândurile ostașilor romani.

”Nu cu mult timp în urmă, am păşit sfioşi, însă încrezători, pe porţile acestei instituţii. Am trecut împreună printr-o etapă de pregătire în care fiecare dintre noi am încercat să dovedim că putem, am învăţat să ne autodepăşim limitele şi să aspirăm cât mai sus. Depunem acum juramantul militarului roman cu mandrie în suflete și aspiraţii înalte la viitorul ce ne asteaptă.” - student Vlad Degeu.

Ceremonia de la sediul Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă" a fost organizată cu respectarea normelor pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2 și a fost transmisă în direct pe paginile de Facebook MapN și AFAHC.

Mult succes în carieră celor care au depus Jurământul Militar!


Găseşte-ne pe Google Maps »
Mihai VITEAZUL, nr. 160, Brasov
cod 500187
Tel: 0268 423421
Fax: 0268 422004
Email: secretariat@afahc.ro

Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile din Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"

  • Email
  • Facebook
  • RSS

Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro

Template by OS Templates