În perioada 02-04 martie 2026, o delegație din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” a participat la cea de-a 69-a întâlnire a Grupului de Implementare (IG), organizată în cadrul Inițiativei Europene pentru Schimbul Tinerilor Ofițeri Militari (EMILYO). Evenimentul s-a desfășurat la Universitatea Norvegiană de Apărare din Oslo, Norvegia, reunind reprezentanți ai instituțiilor militare și academice din numeroase țări europene.
Programul a inclus sesiuni plenare și tematice dedicate progresului liniilor de dezvoltare, prezentării proiectelor în derulare și planificării activităților viitoare, precum și ateliere de lucru pentru dezvoltarea modulelor comune și întâlniri ale coordonatorilor liniilor de dezvoltare.
Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit dineul oficial, în cadrul căruia comandantului (rectorului) Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” i-a fost conferit titlul de membru de onoare al Grupului de Implementare EMILYO, ca recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea și consolidarea acestei inițiative europene.
Participarea la conferință a oferit delegației oportunitatea de a consolida cooperarea profesională cu instituții militare partenere și de a contribui activ la dezvoltarea continuă a programului EMILYO.
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile de la Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"